PROGRAMUL MICII GRDĂDINARI

 

   Programul ”Micii Grădinari” este programul cel mai longeviv și de succes program desfășurat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita care sa derulat din anul 2012 anual. Acest program este  destinat elevilor din clasele III-VII, în vederea înfiinţării unor grădini de legume proprii pentru elevi.

  Scopul programului constă în formarea concepţiei elevilor şi ai părinţilor potrivit căreia cu o investiţie minimă, o familie poate să producă legume proaspete necesare consumului propriu, fără a le cumpăra din supermarketuri. Totodată, vor sesiza diferenţa între gustul legumelor proaspete cultivate de ei şi cel al legumelor cumpărate din magazine.

Copiii prin grădinărit vor putea să-și îmbunătățească cunoștințele cu noțiuni despre producerea alimentelor, vor descoperi calitatea legumelor proaspete cultivate în grădina familiei respectiv vor observa deosebirea valorică a produselor şi vor dezvolta, în acelaşi timp, dragostea faţă de muncă. Totodată copii, care se ocupă cu grădina nu stau în fața televizorului, a calculatorului, sau a telefonului mobil.

   Sprijinul din partea cadrelor didactice este indispensabil în vederea derulării acestui program, deoarece, în primul rând, ei vor fi cei care „însămânţează” în mintea elevilor modul de cultivare al legumelor.

În cadrul programului „Micii Grădinari” pot solicita  pachete de semințe – formate din seminţe de ridichi, salată, morcov, dovlecel, mazăre verde, castraveți, spanac, sfeclă roșie– acei elevi care doresc să cultive legumele în grădinile proprii, sau clase care vor să cultive legumele împreună în grădina de lângă şcoli. Pachetele de semințe vor fi dăruite elevilor în mod gratuit. În pachetele de semințe elevii găsesc pliante cu informații utile legate de creșterea legumelor fără substanțe chimice.

 Elevii vor îngriji grădinile sub supravegherea părinților sau a cadrelor didactice, făcând pe parcurs fotografii și trimit prin email la data specificată. Comisia de evaluare va citi referatele și pe baza referatelor și a fotografiilor alege elevii și clasele cu cele mai frumoase grădini.  Grădinile alese vor fi vizitate la fața locului, după care se va realiza clasamentul.

    În cursul anilor elevii au primit ca premii produse locale, cărți de specialitate, ghiozdane, biciclete cu accesorii, tricouri inscripționate, medalii și diplome. În 2021 cei mai buni au primit trotinete urbane cu accesorii, tricouri inscripționate, medalii diplome, căni inscripționate și ciocolată confecționată manual. În anii anteriori clasele câștigătoare au fost răsplătiți cu  glob geografic, imprimante, DVD playere, sere de grădină, instalații de udat. În 2021 cele mai bune clase au primit câte un proiector, diplomă și cupă, dulciuri și căni inscripționate pentru elevii claselor.

   Succesul programului nostru este evidențiat de faptul că, în timp ce în anul I, 2012, s-au înscris 112 elevi din 5 școli, numărul participanților a crescut de la an la an, până când   în anul 2021 s-au înscris 1.367 de elevi și 25 de clase din 42 localități ai județului  Harghita a participat. Popularitatea sa în rândul elevilor  este demonstrată de faptul că un număr mare de elevi participă la program timp de câțiva ani, iar odată ce au devenit ”bătrâni ” pentru a participa la program, locul lor este preluat de frații mai mici.