Este important să cunoaștem viziunea tinerilor despre viitor, astfel pe baza nevoilor formulate planificăm activitățile noastre. Scopul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita este: cu ocazia orelor de dirigenție să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre tineri din județ și să adunăm nevoile formulate de către ei, respectiv să prezentăm bune exemple (antreprenori) care își desfășoară activitatea cu succes pe meleagurile natale.
Este bine de știut, că în rândul tinerilor plecarea la muncă în străinătate are un trend crescător, astfel este necesar să cunoaștem planurile elevilor absolvenți. În acest sens, anul acesta planificăm să facem vizită în 20 instituții de învățământ unde la evenimente vor participa 800 de elevi. De data aceasta, Király Szabolcs, colegul agenției a prezentat trendurile privind plecarea tinerilor în străinătate – bazate pe rezultatele sondajului făcute de către agenție – la Liceul Tehnologic Fogarasy Mihály din Gheorgheni. La eveniment au participat elevi din clasele XI-XII.
#educatieprofesionala #fogarasy #agentiadedezvoltare